Servicii oferite: branding personal, comunicare strategică, PR
Am cunoscut-o pe Adriana în cadrul unui eveniment, unde ne-a uluit cu povestea ei de viață. Ne-a spus că, deși s-a apucat de alergat de curând, vrea să cucerească până la finele anului toate continentele, participând la maratoane și ultramaratoane. În România, câștigase deja o serie de medalii, alergând de fiecare dată pentru o cauză nobilă.
Pe loc am sesizat un potențial imens și o posibilitate de creștere, de aceea ne-am oferit să o ajutăm să își îndeplinească primul pas din visul său – să cucerească Antarctica în numele copiilor bolnavi de cancer. Să devină o voce care să îi îndemne pe cei din jur să traiască sănătos și să își ajute aproapele.
Ne-am construit strategia de comunicare în jurul poveștii sale incredibile:
La 29 de ani, Adriana era dependentă de muncă și fără o viață socială. S-a luptat cu perioade lungi de depresie, iar starea ei de sănătate se degrada cu fiecare zi tot mai mult. Toate astea până în ziua în care l-a cunoscut pe Andrei Roșu, Ironman, la un eveniment organizat chiar de banca unde lucra zi și noapte. Acolo, brusc, inspirată și dornică de implementa aceeași schimbare majoră în viața ei, s-a gândit să reconstruiască experiența lui Andrei, dar în varianta feminină.
Începutul a fost greoi și dureros, alergând pe stadion de la 5 dimineața, dar i-a retrezit pofta de viață. În câteva luni s-a înscris la prima competiție din viața ei – un transmaraton, de 21 de kilometri, de unde a plecat cu o medalie. Apoi au urmat multe altele. Toate în numele unei cauze umanitare cu care empatiza puternic – copiii bolnavi de cancer, îngrijiți prin Hospice.
Motivată de rezultate și de noua ei stare de spirit, Adriana și-a stabilit un obiectiv extrem de ambițios – cursa din Antarctica. Însă pentru a ajunge acolo, avea nevoie de peste 15.000 de euro.
Deși lucra într-o corporație și câștiga bine, fără ajutor nu avea cum să demonstreze tuturor, inclusiv sieși, că poate reuși. Astfel am ajuns la concluzia că, împreună, are cele mai multe șanse să fie susținută dacă devine cunoscută în presă.
Astfel, în doar 3 zile, am reușit să strângem împreună peste 2.700 de lei.
Dar, mai era mult până la atingerea visului său măreț. Mai ales că Antarctica era doar prima oprire dintr-un proiect imens: 777 – 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente.
Așa că am vorbit jurnaliștilor despre cum se pregătește Adriana pentru cursă și care este obiectivul ei, câștigându-și rapid supranumele de “corporatista speranței”.
Campania pe care am inițiat-o pentru strângerea de fonduri a purtat numele “Fii tu însuți schimbarea pe care o vrei în jurul tău”, iar reacțiile și rezultatele nu au întârziat să apară:
Prin modul în care am prezentat, din diferite unghiuri, povestea celei ce avea să devină câștigătoarea “maratonului voinței”, am arătat tuturor faptul că:
Acțiunile noastre au dus la strângerea banilor necesari plecării în Antarctica. În urma promovării, șefii companiei la care Adriana lucrează au hotărât să o susțină financiar în proiectul 777. În doar 3 luni, Adriana a obținut peste 15.000 de euro (bani necesari pentru înscrierea în concurs, bilete de avion, costumul special și cazare). Și, cu sufletul la gură, am urmărit de la mii de kilometri evoluția Adrianei pe tărâmul înghețat.
Temperaturile pe timpul zilei de -35 de grade, vântul care te împiedică să vezi ceva în față și cei 128 de kilometri parcurși ar speria pe oricine. Mulți dintre concurenți chiar renunțând în timpul cursei. Adriana a demonstrat însă că doar mintea îi poate impune o limită. A devenit astfel prima româncă ce a câștigat un maraton, acolo, pe tărâmul înghețat.
Adriana a participat deja în ultimele luni la maratoane și ultramaratoane în America de Sud, Europa și Africa de Sud, de unde s-a întors mereu câștigătoare.
Suntem convinși că va intra în curând în Cartea Recordurilor, pentru că ea nu cunoaște limite în calea speranței. Vă invităm să o urmăriți și să îi sprijiniți cauza, devenind voi înșivă schimbarea pe care vreți să o vedeți în lume.
Și business-ul tău poate avea o ascensiune la fel de impresionantă, dacă știi cum și ce să comunici. Noi suntem aici să te ghidăm și să îți oferim expertiza necesară pentru o creștere garantată.
Contactează-ne pentru mai multe informații
Suntem o echipă dedicată și pasionată de creșterea afacerilor prin strategii de comunicare personalizate. Ne concentrăm pe susținerea antreprenorilor și a managerilor cu ambiții mari și valori similare nouă. Inovăm în domeniul PR-ului cu propria noastră tehnologie. Integrăm date și aplicații inteligente pentru a construi branduri autentice mai rapid și mai eficient.